facebookTelefon: 0753.922.060

Verona, dincolo de povestea lui Romeo și a Julietei

Când spui Verona te gândești la orașul unde s-a desfășurat dragostea sfârșită tragic, dintre Romeo și Julieta. Dacă vei ajunge la Verona vei vedea că frumusețea orașului nu constă doar în balconul Julietei, care atrage sute de turiști.

După două orașe din nordul Italiei – Torino și Milano, am decis să ne oprim pentru o noapte și la Verona. De cum am coborât din tren am simțit aerul medieval. Ne-am cazat și am pornit să explorăm orașul.

Verona  (4)Prima oprire – Piazza Bra, unde dăm peste Arena di Verona sau Amfiteatrul Roman, construită în secolul I pentru a găzdui lupte cu gladiatori. După sute de ani, aici încă se mai organizează concerte și manifestări culturale. Arena poate fi vizitată, cu excepția zilelor de luni, când este închisă, iar biletul de intrare costă 6 euro/ persoană. Vechiul oraș pitoresc, cu splendida Piazza Bra reprezintă punctul de plecare ideal pentru cei care doresc să se plimbe, să meargă la cumpărături sau să se bucure de bucătăria Veronei.

Verona  (11) Din punctul 0 al Veronei, am pornit pe străduțele înguste, înțesate de turiști spre Piazza delle Erbe, înconjurată de clădiri medievale. Este cea mai mare piață din Verona și una dintre cele mai bătrâne, fiind exact pe locul fostului mare forum roman. Printre tarabele colorate cu fructe și legume, îți poți alege și suveniruri. Remarci fântâna arteziană în formă de fructieră în centrul căreia tronează statuia Madonei Verona. Foarte aproape este Piazza dei Signori. Dacă vrei sa admiri orașul de sus, urcă în Torre dei Lamberti.

Mergând pe malul râului ajungi la Ponte Pietra, singurul pod de piatră rămas de pe vremea romanilor, iar la câteva minute este Castelvechio, care trebuie văzut. Castelul imens, solid, care trebuia să fie și fortăreață a fost una dintre reședințele familiei Scaligeri.

Cei care doresc să trăiască un pic de romantism, ar trebui să meargă pe urmele lui Romeo și Julieta pentru a retrăi una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din Verona.

Verona  (9)Inevitabil, toate traseele duc spre casa Julietei, o clădire din secolul al XIII-lea, unde realitatea se confundă cu legenda. Intrarea se face printr-un gang, unde îndrăgostiții își scriu numele și își lasă mesaje. Apoi remarci fațada frumoasă, din cărămidă și ușa gotică, iar în curte o statuie din bronz a Julietei, unde sute de turiști stau la coadă să facă poze. Deasupra este celelebrul balcon, protagonistul uneia dintre cele mai cunoscute scene ale literaturii dramatice. Casa se poate vizita pentru 6 euro.

Fie că sunteți în centrul istoric al orașului – Piazza Bra și Arena Romană, sau petreceți momente romantice în balconul Julietei – Verona vă va surprinde cu numeroasele sale locuri frumoase și atracții, care nu trebuie ratate.

Fără îndoială, Verona este unul dintre orașele cele mai frumoase și romantice din Italia. Cu străzile sale înguste și terase medievale este o destinație ideală pentru un city break.

Pentru a vedea mai multe poze din Verona, accesați pagina noastră de Facebook, albumul Verona.

Despre Autor
M-au fascinat întotdeauna provocarile. Sunt intr-o continuă schimbare, din pasiune și datorită setei de cunoaștere. Am încercat prin tot ce am făcut să-mi urmez pasiunile: sportul, scrisul și calatoriile.

Lasati un mesaj

*