facebookTelefon: 0753.922.060

Budapesta – destinație de weekend

Nimic nu se compară cu o evadare… chiar și pentru câteva zile, în care să uiți de tot și să te bucuri de ceea ce te inconjoară. O destinație perfectă pentru o evadare de weekend este Budapesta. 

Străduțe mici și cochete, clădiri vechi cu o arhitectură impresionantă, poduri ce unesc cele două părți ale orașului – Buda și Pesta, despărțite de Dunăre. Aceasta este pe scurt caracterizarea orașului situat de-o parte și de alta a Dunării.

Budapesta

Am vizitat Budapesta într-o zi de octombrie acum mulți ani și mi-a plăcut, deși am stat o singură zi.

Piata Eroilor BudapestaPrima oprire în Budapesta a fost Piața Eroilor, alături de care se află Galeria de Artă și Muzeul de Arte frumoase. În Piață este și Monumentul Mileniului, care îl înfățișează pe Arhanghelul Gavril, ținând în mâini crucea apostolică dublă. Pe două coloane în formă de semicerc sunt puși la un loc eroii maghiari – de la triburile de huni până în zilele noastre. Foarte aproape este Castelul Vajdahunyad, în curtea căruia se află statuia lui Anonimus. Este o zonă foarte animată și în același timp foarte liniștită. Cei mai mulți vin aici să-și petreacă timpul liber, odihnindu-se pe iarbă sau inălțând zmee.

Tot în Pesta se află un obiectiv pe care nu trebuie să-l ratați: Basilica Sfântul Ștefan. Nu ai cumBasilica Sfantul Stefan să rămâi indiferent în fața ei. Iar interiorul bisericii este impresionant, peste tot sunt opere de artă – sculpturi, statui, picturi, vitralii sau diverse alte ornamente. Adesea aici au loc concerte la orgă. O poți vedea chiar la intrare. Cea mai de preț comoară a ungurilor este tot aici: mâna Sfântului Ștefan.

Pe malul Dunării tronează clădirea Parlamentului, mai mică decât Casa Poporului de la noi, însă de o frumusețe care te încântă.

Podul cu Lanturi

Părăsim Pesta și ne îndreptăm către Buda, unde ne așteaptă alte minunății. Am traversat Dunărea pe cel mai mare dintre poduri – Szechenyi Chain Bridge, care iți oferă o priveliște spectaculoasă. Podul se află chiar la poalele dealului pe care se înalță maiestuos Castelul Regal.

Iar dacă vrei să te bucuri de o panoramă cu adevărat superbă trebuie să urci pe Muntele Cetății. Langă castel este Fântâna lui Matei, care-l înfățișează pe Matei participînd la o vânătoare. Este considerată una dintre cele mai frumoase fântâni din Budapesta. Este un loc ideal pentru plimbări și admirarea panoramei. De aici Budapesta ți se dezvăluie în toată splendoarea.

Ce mai poți vedea la Budapesta:

Belvárosi Plébániatemplom, adică prima biserică din Pesta, construită pe vechile ziduri romane.

Marea Sinagogă – cea mai mare din Europa şi a doua din lume, după Temple Emanu-el din New-York.

Bastionul Pescarilor – o terasa cu multe scari si alei pentru plimbare, care ofera privelisti foarte frumoase asupra orasului. Aspectul de fortareata este doar decorativ.

Pentru a beneficia de reduceri la obiectivele turistice, va recomandăm să vă achiziționați Budapesta City Pass, valabil pentru 24 ore, 48 ore sau 72 ore, în funcție de varianta aleasă și de zilele pe care le petreceți în capitala Ungariei.

O ocazie bună de a vizita Budapesta sunt concertele. Anul acesta sunt anunțate numeroase concerte, pe gustul tuturor. Îi poți vedea live pe Andre Rieu, Roxette, One Republic, Robbie Williams, Andrea Bocelli si mulți alții.

Despre Autor
M-au fascinat întotdeauna provocarile. Sunt intr-o continuă schimbare, din pasiune și datorită setei de cunoaștere. Am încercat prin tot ce am făcut să-mi urmez pasiunile: sportul, scrisul și calatoriile.

Lasati un mesaj

*